Actualitate

Informare de presă

Consilierii judeţeani au aprobat în unanimitate, sâmbătă, 31 ianuarie, un buget al judeţul Sălaj de 246.194.000 de lei, atât la partea de venituri, cât şi la cea de cheltuieli. Bugetul judeţului prevede creşteri importante ale sumelor alocate drumurilor judeţene şi spitalului judeţean, comparativ cu anul precedent.

Potrivit precizărilor făcute în cadrul şedinţei de consilierul judeţean Ghiurco Dan, sumele alocate drumurilor judeţene au crescut cu 300% iar cele pentru spital cu 400%, faţă de 2014.

"Sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetului în 2015, comparativ cu 2014, care anul trecut au fost 16 milioane de lei, anul acesta sunt de 48 de milioane de lei, deci o creştere de peste 300%. Contribuţia Consiliului Judeţean la cofinanţarea lucrărilor ce se vor executa în 2015 la Spitalul Judeţean, de la 1,1 milioane anul trecut e de 4,6 milioane anul acesta, deci o creştere de peste 400%. Nu în ultimul rând, cred că mare câştigător al bugetului din 2015 este capitorul cheltuieli drumuri judeţene, unde de la 11 milioane anul trecut s-a ajuns la peste 48 de milioane anul acesta. Este o creştere absolut remarcabilă", a declarat sursa citată.

La rândul său, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean a subliniat faptul că se intenţionează ca investiţiile pentru drumuri şi sănătate să fie realizate nu doar din bugetul propriu al judeţului, ci şi prin accesarea de fonduri europene sau din alte surse.

„Alocările iniţiale sunt considerabil mai mari faţă de bugetul 2014 şi zona spre care am dirijat cea mai mare parte din aceste alocări este cea care vizează infrastructura. Avem două categorii de lucrări: lucrări în continuare pe segmente de drumuri judeţene şi lucrări noi pe care intenţionăm să le începem în acest an şi, totodată, avem pregătire proiecte pentru investiţii în drumuri, care sunt eligibile pe Programul Operaţional Regional. Legat de sănătate, am gândit alocările pornind de la oportunităţi de finanţare din mai multe surse. Avem pregătit un proiect de reabilitare şi dotare cu aparatură medicală a ambulatoriului de specialitate. Valoarea proiectului este undeva la 6,5 milioane de euro şi este eligibil prin POR. Avem în intenţie reabilitare şi modernizarea celor două clădiri unde funcţionează secţie de pneumologie şi secţia de infecţioase, care sunt eligibile prin Compania Naţională de Investiţii. Avem în vedere extinderea şi modernizarea secţiei de psihiatrie, pe care intenţionăm să o facem din bugetul Consiliului Judeţean şi, de asemenea, un proiect de dotare cu aparatură medicală a întregului spital, care este de asemenea eligibil prin POR, iar valoarea e de cinci milioane de euro. (...) Aşadar, semnalele - cel puţin pentru alocările de început de an - sunt pozitive. Sper ca şi acoperirea cu resurse în cursul anului să fie pe măsura proiectului de buget", a afirmat Tiberiu Marc.

Acesta a adăugat că pentru anul 2015 se are în vedere şi finalizarea a patru proiecte europene aflate în implementare, dintre care cel mai important este cel de management integrat a deşeurilor.

 

Joomla Templates by Joomla51.com