Actualitate

Informare de presă

Spitalul Judeţean de Urgenţă a finalizat recent lucrările de construcţie, amenajare şi dotare a spaţiilor destinate Serviciului de Medicină Legală, farmaciei cu circuit închis şi a unei arhive comune. Lucrările la acest proiect, demarat în 2014, au avut o valoare totală de 1.581.360 de lei, finanţarea fiind asigurată din veniturile proprii ale instituţiei.

„Prin realizarea unei noi farmacii s-a rezolvat problema circuitelor impuse de legislaţia în vigoare pentru farmaciile din unităţile medicale şi s-au creat condiţii pentru depozitarea corespunzătoare a medicamentelor şi soluţiilor perfuzabile, reducându-se astfel timpul de eliberare a medicamentelor către secţiile spitalului. Serviciul de Medicină legală era localizat într-o clădire improprie, cu laborator şi mobilier necorespunzător. Investiţia actuală a permis integrarea sa în cadrul spitalului, alături de compartimentele de anatomie patologică şi prosectură şi rezolvarea problemelor medicale şi a solicitărilor pacienţilor într-un timp mult mai scurt. De asemenea, în noua locaţie sunt asigurate condiţii optime de lucru”, afirmă Laurenţiu Barna, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„Noua investiţie face parte din proiectul mai amplu de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Ca urmare a acestui proiect, cele două servicii sunt capabile acum să asigure atât pacienţilor cât şi angajaţilor condiţii mai bune şi să scurteze timpii în care li se asigură medicamente, dacă vorbim de farmacie, iar în cazul serviciilor de medicină legală, să beneficieze de complementaritatea celorlalte servicii din spital”, apreciază Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj

 

 

Joomla Templates by Joomla51.com