Actualitate

Informare de presă

Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a participat vineri, 20 februarie, la o întâlnire a apicultorilor din judeţ, prilejuită de prezentarea bilanţului Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Sălaj din 2014 şi stabilirea priorităţilor asociaţiei pentru 2015. Crescătorii de albine din judeţ au fost îndemnaţi de preşedintele Consiliului Judeţean să-şi completeze venituri prin constituirea unor circuite de turism apicol, în condiţiile în care producţie de miere şi polen poate fi afectată de condiţiile meteo.

""Vreau să vă sensibilizez asupra unui produs turistic pe care vrem să-l realizăm. Există deja în Europa circuite turistice care au ca destinaţii apicultori mai mici sau mai mari şi care pot să devină gazde pentru turişti interesaţi mai ales de produsele apicole. Sigur, vizitele în stupină nu sunt posibile oricând şi nici nu sunt foarte indicate în orice timp, dar sunt turişti interesaţi să vadă cum se obţine mierea, să vadă produsele care se pot obţine din stup şi, evident, să şi plătească pentru asta. Noi avem deja un asemenea circuit şi avem semnale din partea unor operatori economici că sunt turişti interesaţi", a precizat Tiberiu Marc.

"Disponibilitatea pentru a primi oaspeţi şi de a fi gazdă nu are vârstă. Dar sunt probabil dintre cei mai tineri, care sunt mai disponibili pentru aşa ceva. Este una dintre soluţiile prin care se pot obţine venituri suplimentare, şi nu mici, şi care vă pot completa veniturile şi în perioadele mai puţin bune pentru apicultură, pentru că turiştii se mişcă şi atunci când albinele nu au cules, se mişcă şi atunci când din diverse motive nu e o perioadă foarte potrivită pentru apicultori. Mulţi plătesc ca să consume şi să vadă produse naturale. Sunt oameni din ce în ce mai mulţi care sunt atenţi la sănătatea lor şi a familiilor. Prin urmare, dacă există disponibilitate şi condiţii care ţin doar de prezenţa dumneavoastră acolo, se poate face din asta un act comercial. Nu trebuie să vă transformaţi în gazde pentru nişte vizitatori care vin, degustă, vă mulţumesc şi pleacă ci să intraţi în relaţii comerciale cu un operator economic care e dispus să plătească pentru aşa ceva. S-ar putea să vă pară utopic aşa ceva, dar în Polonia există apicultori care câştigă mai mult din turism decât din valorificarea mierii. Sigur, asta se face în timp", a adăugat sursa citată.

ACA Sălaj numără 450 de membri, producţia de miere obţinută de apicultori în 2014 fiind doar 50% din cea estimată.

"Anul 2014 a fost un an mai deosebit pentru apicultori, producţia fiind garantată în proporţie de peste 50%. Seceta prelungită, temperaturile scăzute, vântul, ploile, care s-au suprapus cu perioada de înflorire a unor specii melifere - rapiţa, salcâm, tei, nu au asigurat decât producţii foarte slabe de miere iat culesul de la floarea soarelui a fost cu mult sub media producţiilor anuale", a menţionat, la întâlnirea de vineri, Gheorghe Ursente, preşedintele ACA Sălaj.

 

 

Joomla Templates by Joomla51.com