Actualitate

Dotarea cu echipamente medicale a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău

Continuând proiectul european de reabilitare și modernizare a Spitalului Județean de Urgență Zalău – care în acest moment asigură condiţii confortabile de tratament şi cazare pentru pacienţi – Consiliul Judeţean Sălaj a dezvoltat o Strategie de dotare cu echipamente şi aparatură medicală modernă a spitalului şi ambulatoriului integrat, care să asigure o funcţionalitate completă şi complexă a serviciilor medicale.

Încă de anul trecut Consiliul Judeţean a finanţat şi încheiat contracte cu o valoare totală de 3.865.101 lei, pentru achiziţia din bugetul propriu a unor echipamente performante, utile şi necesare pentru o diagnosticare cât mai corectă a afecţiunilor pacienţilor.

Astfel, secția de pneumologie a fost dotată cu un videobronhoscop, echipament medical în valoare de 204.000 lei, utilizabil pentru diagnosticul precis şi la timp al cancerului bronhopulmonar şi a altor afecţiuni pulmonare.

Pentru secţiile de medicină internă, infecţioase şi obstetrică – ginecologie, cât şi pentru Unitatea de Primire Urgenţe au fost achiziţionate un număr de patru ecografe performante, în valoare totală de 640.065 lei.

Secția de anestezie şi terapie intensivă a fost dotată cu o staţie centrală de monitorizare şi monitoare pacienţi, în valoare de 274.860 lei, destinată tratării şi monitorizării pacienţilor critici şi post-operator.

De asemenea, au mai fost achiziţionate 49 de injectomate și 17 infuzomate, aparate care au avantajul că pot asigura o administrare de mare acuratețe a soluțiilor medicamentoase pacienţilor.

O achiziție importantă atât ca valoare - 2.577.000 lei, cât și ca funcționalitate, este aparatul de imagistica prin rezonanţă magnetică - IRM (cunoscut şi sub denumire de RMN – rezonanţă magnetică nucleară) cu ajutorul căruia va fi posibilă stabilirea mai exactă şi rapidă a unui diagnostic, astfel încât medicul să stabilească un tratament adecvat pacientului. Aparatul a fost livrat în ianuarie şi va putea fi utilizat în circuitul medical după punerea în funcțiune şi instruirea personalului care va folosi echipamentul.

La nivelul Consiliului Judeţean Sălaj există documentaţii tehnice şi proiecte care vizează dotarea Ambulatoriului de specialitate şi Spitalului Judeţean de Urgenţă cu echipamente şi aparatură medicală performantă pentru care urmează a se identifica surse de finanţare sustenabile.

Joomla Templates by Joomla51.com