Romanian English French Hungarian

Programe finanțate din bugetul Județului Sălaj

Consiliul Județean Sălaj, în calitate de autoritate finanțatoare, în baza programelor de finanțare aprobate anual conform Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, acordă finanţări nerambursabile din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public.

De asemenea, în baza reglementărilor legale cu caracter special, din bugetul județului sunt alocate fonduri pentru finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă, protecția monumentelor istorice, construirea ori repararea lăcaşurilor de cult.