Informare de presă

Consiliul Județean Sălaj a alocat suma de 3,69 milioane de lei pentru pregătirea și întreținerea drumurilor județene în sezonul de iarnă 2020-2021.

Prin hotărârea Consiliului Județean Sălaj nr. 73/2020 s-a aprobat Programul pentru pregătirea și întreținerea drumurilor județene aflate în administrarea CJ Sălaj, în perioada de iarnă 2020-2021. Acest program cuprinde măsurile și lucrările ce se propun a fi executate, termenul de realizare, precum și responsabilitățile care revin părților implicate, pentru buna coordonare a activității de prevenire a înzăpezirii drumurilor și realizării unei intervenții rapide și eficiente. Pentru eficientizarea lucrărilor necesare pe timp de iarnă, pentru operativitate în intervenții și pentru o mai bună coordonare a întregii activități, CJ Sălaj a încheiat 38 de acorduri de asociere cu o parte din primării (UAT-uri). Obiectul acestor acorduri este întreținerea tuturor drumurilor județene, în perioada 15.11.2020 – 15.02.2021, prin efectuarea de lucrări specifice anotimpului rece.

Pentru sectoarele de drum județean pe care sunt lucrări de reabilitare și modernizare, activitatea de prevenire a înzăpezirii este în sarcina constructorului:

Consiliul Județean Sălaj, în calitate de administrator al drumurilor județene, prin Serviciul administrarea domeniului public și privat al județului din cadrul Direcției Patrimoniu, pune la dispoziția cetățenilor numărul de telefon 0741 118 384, pentru asigurarea programului de deszăpezire a DRUMURILOR JUDEȚENE în regim de permanență – 24/24 ore.

Tipărire