Vizită de lucru în comuna Gâlgău

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, alături de Bogdan Ilea, decanul Baroului Sălaj, s-a deplasat astăzi în comuna Gâlgău pentru o vizită de lucru. Sub buna administraţie a primarului Cristian Ungur, în comuna Gâlgău s-au pus la punct străzile, școlile sunt modernizate, iar satele componente beneficiază de apă și canalizare. ”Administrația condusă de primarul Cristian Ungur este un model de eficiență în atragerea fondurilor europene și dezvoltare. Cetățenii acestei comune se pot mândri că nivelul de trai este comparabil cu cel din multe orașe. Alături de conducerea primăriei am evaluat stadiul proiectelor aflate în implementare și i-am asigurat de toată susținerea Consiliului Județean Sălaj pentru proiectele pe care doresc a le implementa în acest mandat”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj.

Cu prilejul acestei vizite, președintele Consiliului Județean Sălaj a verificat la fața locului starea drumului județean DJ109F, sectorul Fodora – DN1C care urmează a fi reabilitat. ”Chiar dacă au fost voci care susțineau ca s-a renunțat la acest proiect, pot să vă spun că reabilitarea drumului DJ109F km: 0+000-0+837,6 Fodora – DN 1C, este în faza finală de elaborare a documentației tehnice, urmând a fi scoasă la licitație execuția lucrărilor. Pentru că în bugetul inițial pe anul 2020 a fost cuprinsă execuția lucrărilor, dar acestea în mod evident nu vor mai avea loc până la sfârșitul anului, suma a fost transferată pentru cheltuielile urgente, iar banii destinați reabilitării sectorului de drum din DJ109F vor fi cuprinși în bugetul pe 2021, când vor începe efectiv lucrările”, a precizat Dinu Iancu Sălăjanu.

 

Tipărire