Patrimoniul cultural și natural

Potrivit competențelor sale și în condițiile legii, Consiliul județean asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind, atât protecția și refacerea mediului, cât și conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și rezervațiilor naturale. În relație cu responsabilitățile sale în domeniul protecței și refacerii mediului, Consiliul județean a elaborat și a aprobat Planul de menținere a calității aerului în județul Sălaj pentru perioada 2018-2022, totodată monitorizează și urmărește îndeplinirea măsurilor din cadrul acestuia. De asemenea, Consiliul județean este reprezentat în Colectivul de Analizǎ Tehnicǎ la Agenţia de Protecţia Mediului pentru monitorizarea lucrărilor ce afectează patrimoniul natural al județului, în vederea eliberării avizelor, acordurilor şi autorizațiilor de mediu solicitate. Mai mult, Consiliul județean a implementat la nivelul județului în vederea ameliorării condițiilor de mediu și conformării angajamentelor internaționale, proiectul destinat gestionării deșeurilor “Managementul integrat al deșeurilor în județul Sălaj”, finanțat prin fonduri europene nerambursabile.

Pe de altă parte, valorificarea patrimoniului cultural și natural ca potențial turistic al județului constituie o altă axă de acțiune și responsabilitate a Consiliului județean. Județul Sălaj dispune de prezența generoasă a râurilor care străbat întreg teritoriul județului și de un relief variat, care au potențialul de a propune dezvoltarea unor forme autentice și îndrăznețe de ecoturism. Acestora li se adaugă o gamă foarte variată de resurse turistice, atât naturale (habitate naturale și zone protejate, peisaje deosebite, ape minerale cu rol terapeutic), cât și antropice (o densitate ridicată de biserici de lemn și de piatră, castele, cetăți, conace, clădiri urbane și situri arheologice), unele dintre acestea fiind unice la nivel regional și chiar național. Obiective ale patrimoniului cultural (muzee, case memoriale, biblioteci, centre culturale etc.) completează oferta turistică a județului. La acestea se adaugă bogatul patrimoniu imaterial (tradiții, obiceiuri, meșteșuguri etc.) care evidențiază diversitatea zonelor folclorice rurale ale județului, alături de varietatea gastronomică tradițională ce este caracterizată de influențele multietnice: românești, maghiare, evreiești ori slovace. Complexul Arheologic „Porolissum” este un uriaș muzeu în aer liber, unic în Transilvania de Nord, dar și în țară; Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou, cu o suprafață de 30 ha și sute de specii floristice; stațiunile - Băile Boghiș și Jibou - se alătură zonelor peisagistice oferite de relieful județului, precum Grădina Zmeilor (Bălan), ori izvoarele Tusa-Barcău și tradiției vitivinicole a Podgoriei Silvaniei, recunoscută pentru producerea de vinuri spumante, reprezentând doar câteva avantaje competitive ale ofertei turistice autentice sălăjene cu resurse principale obiective ale patrimoniului cultural și natural.

Diverse acțiuni și proiecte au fost demarate în ceea ce privește inventarierea, protecția și conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural (2018): un număr de 140 de monumente istorice de pe teritoriul județului Sălaj din categoriile II și III - monumente de arhitectură, monumente de for public -, respectiv din categoriile A și B de interes național și local au fost inventariate, fiind lansat deopotrivă și Programul de finanțare din bugetul județului ”Protecţia monumentelor istorice - grupa B, de pe raza administrativ – teritorială a judeţului Sălaj, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat” în vederea acoperirii parţiale a costurilor lucrărilor de întreţinere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare a respectivelor monumente care dețin autorizație de construire valabilă.

Pe de altă parte, a fost promovat și proiectul de restaurare și punere în valoare a unui alt obiectiv de patrimoniu cultural din județ, și anume Ansamblul castel Béldy (Jibou), un obiectiv proiectat în stil neorenascentist cu o compartimentare care amintește de conacele nobiliare din epoca modernă, fiind construit în anul 1903 cu ocazia căsătoriei lui Kálmán Béldy cu Pálma Wesselényi, pe un teren donat de tatăl miresei, Béla Wesselényi. Naționalizat în anul 1948 pentru a funcționa ca azil de bătrâni și spital pentru bolnavi neuropsihici, castelul a fost retrocedat urmașilor familiei și achiziționat de către Consiliul Județean Sălaj în anul 2009. Suprafața totală este 51.378 mp și este format din trei corpuri de clădire așezate în forma unui patrulater concav. Proiectul care vizeză acest obiectiv a fost promovat spre finanțare din fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, afându-se pe lista de rezervă.

În ceea ce privește cel mai iubit și amplu obiectiv al patrimoniului cultural al județului Sălaj, ultimele demersuri ale Consiliului județean au fost în sensul realizării documentațiilor urbanistice necesare dezvoltării Complexului Arheologic Porolissum Moigrad ca primă atracție turistică a Sălajului, dar și a internaționalizării acestuia și a continuării finanțării cercetării științifice a monumentului.