Constituirea Consiliului Județean Sălaj

 

Conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul județean este autoritatea administrației publice locale pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Consiliul județean este condus de un președinte al consiliului județean care reprezintă autoritatea executivă la nivelul județului.

În prima sa formă Consiliul judeţean potrivit Legii nr. 70/1991, privind alegerile locale, se alegea de către un corp electoral format din totalitatea consilierilor locali din judeţ, după ce consiliile locale erau legal constituite. Listele de candidaţi pentru consiliul judeţean puteau fi depuse doar de către partidele, formaţiunile politice sau coaliţiile de partide care obţinuseră locuri în consiliile locale din judeţ. Astfel, componenţa Consiliului judeţean în urma alegerilor din martie 1992, reflecta în bună parte structura politică a consiliilor locale. Începând cu al doilea mandat (1996-2000), Consiliul judeţean s-a ales prin vot direct şi după aceeaşi procedură ca şi consiliile locale, procedură valabilă şi astăzi.
Potrivit prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, Consiliul judeţean se întâlnea în şedinţe ordinare o dată pe trimestru. Între şedinţe, conducerea operativă a administraţiei judeţului se realiza de către Delegaţia permanentă formată din 6 consilieri, preşedintele şi vicepreşedinţii, care în acest interval de timp exercitau şi atribuţiile Consiliului judeţean, cu excepţia celor care vizau adoptarea programelor şi prognozelor de dezvoltare economico-socială a judeţului, bugetul şi orientările generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor. În aprilie 2006 prin modificările aduse legii administraţiei publice locale atribuţiile Delegaţiei permanente se rezumă doar la pregătirea şedinţelor Consiliului judeţean şi stabilirea măsurilor pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor acestuia. Începând cu anul 2004, potrivit Legii administrației publice locale nr.215/2001, Consiliul judeţean se întruneşte lunar în şedinţe ordinare iar Delegaţia permanentă a fost desfiinţată.

Actualmente, conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind codul administrativ, Consiliului Judeţean Sălaj are în componenţă președintele consiliului județean și 30 de consilieri județeni, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii. Constituirea consiliului judeţean se face în termen de cel mult 60 de zile de la data desfăşurării alegerilor. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi și validați pentru şedinţa privind ceremonia de constituire se face de către prefect.
Lucrările ședinței privind ceremonia de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, asistat de 2 consilieri dintre cei mai tineri. Ședința privind ceremonia de constituire este deschisă de prefect sau de reprezentantul acestuia care îl invită pe cel mai în vârstă dintre consilieri, precum şi pe cei 2 asistenţi ai acestuia să preia conducerea lucrărilor şedinţei.
În cadrul ședinței privind ceremonia de constituire, președintele consiliului județean și consilierii declaraţi aleşi și validați de către instanța de judecată depun jurământul în limba română: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Sălaj. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!" Jurământul poate fi depus şi fără formulă religioasă.
Consiliul judeţean este legal constituit, dacă majoritatea consilierilor validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului se constată ordin al prefectului.

După declararea consiliului judeţean ca legal constituit se procedează la alegerea dintre membrii săi, pe toată durata exercitării mandatului, a 2 (doi) vicepreşedinţi. Vicepreşedinţii consiliului judeţean îşi păstrează calitatea de consilier judeţean.
Vicepreşedinţii se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie.
De asemenea, după constituire, consiliul judeţean stabileşte şi organizează comisii de specialitate pe principalele domenii de activitate, respectiv: economico-financiar, juridic, patrimoniu, social-cultural, culte, învăţământ, sănătate, amenajarea teritoriului şi urbanism, muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, protecţia mediului şi turism, agricultură.

Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Sălaj

 

Constituirea Consiliului Județean Sălaj

Validarea mandatului Președinte Consiliului Județean Sălaj

Alegerea vicepreședinților Consiliului Județean Sălaj


Tipărire