A fost inaugurat podul de la Turbuța

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a participat, astăzi, alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la inaugurarea Podului peste Someș, de la Turbuța.

"A fost o onoare pentru mine să mă aflu, astăzi, în mijlocul locuitorilor din Turbuța, să împărtășesc cu aceștia bucuria prilejuită de inaugurarea unei investiții atât de așteptate și atât de importante pentru întreaga comunitate. Ne dorim cât mai multe obiective de investiții în toate comunele Sălajului, indiferent de zonă și de culoarea politică a primarului, investiții care să aducă un plus de valoare comunităților locale și, implicit, Țării Silvaniei, și care să dea încredere sălăjenilor într-un viitor mai bun. Îl felicit pe primarul comunei Surduc, Alin Băbănaș, precum și pe toți cei care s-au implicat în realizarea podului de la Turbuța și le doresc mult succes în proiectele viitoare!", a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.

La inaugurare au mai fost prezenți secretarul de stat Bogdan Ilea, vicepreședintele CJ Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan, administratorul public al județului, Marian-Paul Maghiu, primarii de pe Valea Someșului, precum și câteva sute de localnici.

 


Tipărire