REABILITARE ȘI MODERNIZARE DRUMURI DIN ȚARA SILVANIEI
Finanțare: Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectiv de politică 3: O Europă mai conectată prin creșterea mobilității, Prioritatea 5: O regiune accesibilă, Obiectiv Specific 3.2: Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere, Apel de proiecte nr. PRNV/2023/521/1.
Sursele de finanţare pentru asistența financiară nerambursabilă: Fondul European de Dezvoltare Regională (85%), respectiv 251.913.346,38 lei și Bugetul național (13,01%), respectiv 38.547.823,50 lei.
Cod SMIS: 306247
Contract de finanţare: 41 / 01.06.2024
Valoarea totală a contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare și modernizare drumuri din Țara Silvaniei”, cod SMIS 306247, este de 417.316.048,61 lei, din care valoarea asistenței financiare nerambursabile este de 290.461.169,88 lei.
Durata de implementare a proiectului: 115 luni, respectiv între 19.06.2020 și 31.12.2029.
Localizarea proiectului:
1. DJ 109R: DN 1G (Chendrea) – Gălpâia – Romita (DJ 108A), km 0+000 - 8+600;
2. DJ 108S: Zalha - Bezded - Cernuc, km 21+070 - 31+469;
3. DJ 108A: Bogdana – Buciumi - Agrij – Românași (intersecție cu DN 1F), km 21+280 - 39+551;
4. DJ 109P: DN1H - Halmășd - Cerâșa - Cosniciu de Jos - Ip - Zăuan Băi - Camăr - lim. jud. Satu- Mare, km 0+017 - 24+065;
5. DJ 191D: DN 1H - Nușfalău - Boghiș - Valcău de Jos, km 0+000 - 10+800;
6. DJ 108N: lim. jud. Cluj - Petrindu - Tămașa - Cuzăplac - Almașu - Babiu - Mesteacănu - DJ 108A, km 2+800-37+616, tronson 29+385 - 37+616.
Obiectivul general al proiectului: Îmbunătățirea infrastructurii de transport și creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane din județul Sălaj, situate în proximitatea rețelei TEN-T, prin reabilitarea și modernizarea unui număr de 79,349 km de drum județean.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Îmbunătățirea condițiilor de trafic pe drumurile județene propuse spre reabilitare și modernizare, prin creșterea capacității portante și a vitezei de deplasare.
2. Creșterea siguranței rutiere pe drumurile județene propuse spre reabilitare și modernizare, prin reabilitarea podurilor și a podețelor, realizarea elementelor de stabilizare a terenului și a celor de colectare/dirijare a apelor și aplicarea elementelor de semnalizare orizontală/verticală corespunzătoare.
3. Îmbunătățirea conexiunii zonelor rurale și urbane aflate în proximitatea drumurilor județene propuse spre reabilitare și modernizare la rețeaua TEN-T.
Principalele lucrări propuse:
Prin proiect se propune reabilitarea și/sau modernizarea a 79,349 km de drumuri județene, principalele lucrări ce urmează a fi executate în cadrul investiției vizând:
- îmbunătățirea elementelor geometrice ale drumurilor, în limitele amprizelor actuale;
- creşterea capacităţii portante a drumurilor;
- reabilitarea structurilor rutiere;
- asigurarea stabilității drumurilor în zonele cu cedări locale;
- asigurarea colectării și evacuării apelor prin realizarea de șanțuri pereate/nepereate;
- reabilitarea podurilor, acolo unde este cazul;
- amenajarea podețelor laterale existente sau realizarea de podețe laterale noi, dacă este cazul;
- refacerea/realizarea acceselor la gospodării/proprietăţi;
- executarea racordurilor cu drumurile laterale, exclusiv în limita de proprietate;
- executarea lucrărilor de siguranță rutieră etc.
Investiția propusă va avea un impact pozitiv major asupra dezvoltării economice la nivel județean și regional, va contribui la dezvoltarea echilibrată a regiunii nord-vest și va asigura accesul mai facil al populației către rețeaua TEN-T și către municipiul reședință de județ. Toate drumurile propuse spre reabilitare/modernizare în cadrul acestui proiect se încadrează în categoria de drum judeţean și asigură conectivitatea, directă sau indirectă, la reţeaua rutieră/nodurile TEN-T.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro